Scriu în speranţa că sunt singura care citeşte.. Scriu pentru mine, pentru exteriorizare, din plăcere o fac.
Scriu de ani.. ani întregi, sute de persoane au citit ce am scris, dar nimeni din cine a contat sau contează nu a citit vreodată.. intr-o zi cred că vreau sa o facă. să mă citească pe mine, să ma descopere, să vină la mine.
Încă nu pot accepta gândul că cineva mă cunoaşte in totalitate, am prea multe defecte.. defecte care nu mă definesc, deoarece nu mă sperie nimic in toată lumea asta mare, aşa cum mă sperie propria mea fiinţă.
Mă domină, nu mă sperie. Mereu am scris despre mine, şi nu mă pot oprii. Nu mă pot expune în totalitate în faţa nimănui, aşa că o fac aici.. cum am facut-o mereu. Mi-am lăsat toate temerile,inhibiţile, la intrare..şi am intrat, am început sa scriu, pe uşă. pe oglinda din baie, pe masa de lângă pat, pe aşternuturile albe, am scris.. Am scris aici, în propria mea casă, încă nu am prezentat-o nimănui, nu am adus pe nimeni aici, imi e frica de urmele pe care o să le lase..poate nu o să se şteagă bine pe preşul de la intrare şi o să îmi lase urme, nu vreau asta. Să nu crezi ca aici e prea curat şi îmi e frică de mizerie, de urme.. din contra aici e un dezastru total, griji aruncate pe mobila din sufragerie, gânduri negre pe covorul mic de lângă pat, puţină teamă pe balcon, şi tot aşa.. e dezastru, dar e al meu. Şi îmi ajunge, nu mă pot descurca şi cu al altcuiva. De aceea mereu mi-am dorit ca primul meu oaspete să fie pur, să fie curat, atât pe mâini cât si pe suflet. Să vină să ma ajute să facem ordine, să imi umple casa cu parfumul lui de fericire, să ii simt aroma în dimineţile târzi în care nu e cu mine, măcar să fie parfumul lui.
